Tragedia de la Sulina/Barca nu era omologată și era supraîncărcată! Patru oameni au murit
Detalii alarmante ies la iveală în urma accidentului naval petrecut luni, pe Dunăre, în apropiere de Sulina, unde patru persoane și-au pierdut viața.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, barca în care se aflau victimele nu ar fi trebuit să se afle în zonă în momentul tragediei.
Ambarcațiunea, care nu era omologată conform normelor în vigoare, transporta 14 persoane, deși avea o capacitate maximă admisă de doar 12 locuri.
Zona în care s-a produs accidentul este cunoscută ca fiind extrem de periculoasă, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile.
De altfel, autoritățile închiseseră accesul pe acel sector de Dunăre încă de duminică, la ora 13:15, din cauza vremii.
În ciuda avertismentelor oficiale, pilotul bărcii a ales să continue cursa. Barca a fost surprinsă de un val puternic, estimat la aproximativ trei metri înălțime, care a răsturnat ambarcațiunea.
Cei 14 pasageri au fost aruncați în apă. Deși purtau veste de salvare, patru dintre ei au intrat în stop cardio-respirator la scurt timp și, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de salvatorii de la Garda de Coastă, nu au mai putut fi salvați.
Intervenția echipajelor de salvare a fost rapidă, iar restul pasagerilor, inclusiv pilotul – aflat în stare de șoc – au fost recuperați în viață.
Autoritățile au deschis o anchetă complexă.
Urmează să fie audiați supraviețuitorii, precum și conducătorul ambarcațiunii, pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei și eventualele responsabilități penale.