Incnediu fulga

Noapte de coșmar pentru mai multe familii din cartierul Dâmbu, comuna Berceni, unde un incendiu violent a izbucnit în jurul orei 23:45, cuprinzând două locuințe și anexele acestora. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, iar fumul dens și pericolul de propagare au alarmat întreaga comunitate.

Intervenția a fost una de amploare, fiind mobilizate echipaje din ambele detașamente de pompieri din municipiul Ploiești. La fața locului acționează patru autospeciale de stingere, o autocisternă, o autofreză și o ambulanță SMURD, iar echipajele SAJ Prahova acordă sprijin medical. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat și s-a reușit evitarea extinderii la alte case din apropiere, însă operațiunea de stingere continuă.

Trei persoane au suferit atacuri de panică, iar două dintre ele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Din fericire, nu au fost raportate victime cu arsuri sau alte leziuni grave.

Autoritățile urmează să stabilească, după finalizarea intervenției, cauza probabilă a incendiului. Pentru moment, echipele de pompieri luptă în continuare pentru lichidarea completă a focului, iar locuitorii din zonă sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să evite perimetrul afectat.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

e găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.