Două locuințe și mai multe anexe gospodărești au fost distruse parțial într-un incendiu violent izbucnit noaptea trecută în cartierul Dâmbu, din comuna Berceni, la periferia municipiului Ploiești. Intervenția pompierilor a durat peste o oră, iar trei persoane vârstnice au suferit atacuri de panică.
Focul a fost semnalat în jurul orei 23.45, iar la fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, o autocisternă, o autofreză și o ambulanță SMURD din cadrul celor două detașamente ISU Prahova din municipiul Ploiești. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați, cuprinzând două case și anexe din gospodărie.
Din fericire, nu au fost victime cu arsuri, însă trei persoane în vârstă au suferit atacuri de panică, primind asistență medicală la fața locului. Potrivit pompierilor, incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit produs la o combină frigorifică din una dintre locuințe. La această casă, interiorul a fost salvat, iar pagubele cele mai mari s-au înregistrat la exterior și la cea de-a doua casă, care a fost afectată în special la nivelul acoperișului și anexelor.
Pompierii au reușit să stingă incendiul în jurul orei 01.00, limitând propagarea flăcărilor la celelalte gospodării din zonă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.