Un crescător de vaci din Vrancea va primi peste 12 milioane de euro despăgubiri de la statul român, după ce ferma sa a fost afectată de lucrările la Autostrada Moldovei!

Statul român a fost obligat să plătească despăgubiri de 12,5 milioane de euro unui crescător de vaci din județul Vrancea, după ce construcția Autostrăzii Moldovei (A7) i-a afectat grav ferma ecologică.

Decizia instanței este definitivă și executorie, potrivit Profit.ro, și reprezintă una dintre cele mai mari compensații acordate vreodată în România pentru exproprieri legate de proiecte de infrastructură.

Autostrada a fost proiectată să treacă exact prin mijlocul fermei din comuna Țifești.

Ca urmare, fermierul și-a pierdut certificarea ecologică, ceea ce a dus la anularea unor contracte esențiale și la prăbușirea veniturilor. Pentru a-și menține activitatea la un nivel convențional, acesta a fost nevoit să ia împrumuturi și să ipotecheze proprietăți.

„Ne bucurăm că am reușit să obținem dreptate pentru un client care și-a dedicat viața acestui business. În momentul în care autostrada a intrat în fermă, certificarea bio a fost retrasă, iar toate contractele s-au prăbușit. A urmat un adevărat domino financiar care l-a pus într-o situație extrem de dificilă”, a declarat avocatul Cosmin Monac, în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”.

Procesul s-a desfășurat în baza Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dar și în raport cu articolul 44 din Constituție, care garantează dreptul de proprietate. Inițial, autoritățile evaluaseră despăgubirile la mai puțin de 50.000 de euro — o sumă considerată simbolică și „jignitoare” de proprietar.

După doi ani de procese și expertize, instanța a stabilit despăgubiri de 14,6 milioane de euro în primă instanță, iar la apel, suma a fost fixată la 12,5 milioane euro de către Curtea de Apel Galați.

După pronunțarea deciziei definitive, Ministerul Finanțelor are obligația de a asigura fondurile necesare către CNAIR, plata urmând să fie efectuată în termen de maximum 90 de zile de la 29 mai 2025.

Între timp, fermierul analizează posibilitatea de a-și reloca activitatea într-un alt județ, pentru a înființa o nouă fermă ecologică.

El intenționează să reinvestească o parte din despăgubire și să acceseze noi fonduri europene pentru relansarea afacerii.