Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind cerințele minime de formare pentru programele universitare din domeniile Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină veterinară și Arhitectură
Documentul vizează alinierea acestor programe la standarde europene și actualizarea cerințelor de formare în funcție de evoluțiile din practică și știință.
Proiectul de act normativ stabilește condiții minime de formare pentru următoarele calificări: medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect.
Printre elementele incluse în proiect se numără:
- durata minimă a studiilor (în ani și ore),
- numărul minim de credite ECTS,
- competențele generale și specifice pe care absolvenții trebuie să le dobândească,
- disciplinele obligatorii,
- cunoștințele și abilitățile necesare exercitării profesiilor respective.
Proiectul a fost elaborat pentru a asigura coerența pregătirii universitare cu cerințele pieței muncii, precum și cu directivele europene în domeniu, contribuind la creșterea calității formării profesionale în domeniile reglementate.
Persoanele și instituțiile interesate pot transmite observații și propuneri în perioada de consultare publică, conform procedurii afișate pe site-ul Ministerului Educației.