Un băiețel de trei ani a murit după ce a fost uitat peste cinci ore într-o maşină încinsă de către un şofer al serviciilor pentru protecţia copilului, care în acest timp a plecat să cumpere tutun şi mâncare!
Copilul a fost descoperit de poliţie în vehiculul parcat în faţa unei case din Birmingham, Alabama, după ce părintele său de plasament s-a dus să-l ia de la grădiniţă, iar personalul instituţiei a observat că micuţul lipsea, relatează metro.co.uk.
Şoferul trebuia să-l ducă pe băieţel la biroul Departamentului pentru Resurse Umane din Bessemer, unde urma să-şi viziteze tatăl biologic, însă copilul nu a fost adus înapoi la grădiniţă.
Poliţia l-a găsit pe băiat în maşina parcată pe o stradă, cu geamurile închise şi motorul oprit. Micuţul a stat în maşina încinsă între orele 12:30 şi 17:30, conform adjunctului şefului medicului legist, Bill Yates, şi a fost declarat decedat la faţa locului, puţin după ora 18:00.
Departamentul pentru Resurse Umane a precizat că băieţelul „era transportat de un furnizor contractual în momentul incidentului” şi că şoferul a fost concediat.
Acesta este primul copil din Alabama care a murit într-o maşină încinsă în acest an şi al şaisprezecelea înregistrat în Statele Unite, conform organizaţiei Kids and Car Safety.