Scene desprinse parcă dintr-un film au avut loc în comuna Crângurile, județul Dâmbovița, unde un tânăr de 24 de ani, aflat sub măsura arestului la domiciliu, a fost dat „dispărut” de autorități. Polițiștii Secției Nr. 8 Valea Mare au mers ieri9 să verifice dacă individul își respectă obligațiile legale, însă surpriză – bărbatul nu era de găsit acasă.

După o serie de verificări și investigații pe teren, polițiștii au reușit să îl identifice pe tânăr tot în comuna Crângurile, dar în afara domiciliului impus prin lege. Acum, acesta s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de evadare, chiar dacă vorbim de o evadare „rurală”.

Fapta este una gravă, iar autoritățile tratează cu toată seriozitatea încălcarea măsurilor legale impuse de instanță. Tânărul riscă acum o pedeapsă și mai mare, pentru că nu a respectat arestul la domiciliu – o măsură considerată deja blândă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.