Incendiu pe Şoseaua Virtuţii: foc izbucnit la un magazin, extins la terasa unui hotel / Zeci de persoane evacuate!

Vineri dimineaţă, un incendiu a izbucnit la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii din Bucureşti, flăcările extinzându-se rapid la terasa şi faţada unui hotel din apropiere.

Din cauza fumului dens, care a pătruns atât pe casa scării, cât şi în mai multe camere, aproximativ 30 de persoane au fost evacuate.

„Nu s-au înregistrat victime”, a transmis ISU Bucureşti – Ilfov, care precizează că, în acest moment, pompierii acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

La faţa locului intervin 9 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare şi Detaşamentul Special de Salvatori.