Cartierul Greenfield, izolat după furtuna de joi seară/Locuitorii cer deschiderea unui nou drum de acces!

Mai mulți locuitori din cartierul Greenfield, București, semnalează că singurul drum de acces în zonă a fost blocat în urma furtunii puternice de joi seară, după ce mai mulți copaci și stâlpi de electricitate, vechi și nesecurizați, s-au prăbușit pe carosabil.

Oamenii spun că, în lipsa unei rute alternative, fie au rămas blocați în locuințe, fie nu mai pot ajunge acasă.

În cartier locuiesc mii de persoane, iar situația ridică semne de întrebare serioase privind siguranța în cazuri de urgență.

Rezidenții avertizează că ambulanțele sau autospecialele de intervenție nu ar putea ajunge în Greenfield în acest moment și cer autorităților să ia măsuri urgente pentru deblocarea accesului și deschiderea unui nou drum.

Locuitorii susțin că au existat anterior două căi de acces prin pădure, însă acestea au fost închise, fără alternative viabile.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis un bilanț provizoriu al furtunii care a afectat Capitala și județul Ilfov, precizând că o femeie și-a pierdut viața în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri s-a prăbușit peste locuința sa.

În București, mai mulți copaci au căzut pe carosabil, iar două persoane au fost rănite de crengi desprinse.

Peste 130 de apeluri erau în așteptare, joi seară, în dispeceratul ISU București-Ilfov. Potrivit datelor oficiale, în timpul codurilor portocaliu și roșu, echipele de intervenție au avut 50 de misiuni, fiind degajați 44 de copaci, 4 acoperișuri de case, 5 țevi de gaze rupte și un gard avariat. De asemenea, 15 autovehicule au fost avariate.