Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis joi o avertizare de Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri, 18 iulie, ora 12:00, pe râurile din 15 județe, printre care se află și Prahova.
Avertismentul vizează fenomene periculoase precum scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, dar și viituri rapide pe râurile mici, care pot provoca inundații locale severe. Risc crescut de depășire a cotelor de apărare este anunțat în mod special pentru Prahova, Suceava și Botoșani, zone unde fenomenele pot atinge o intensitate mai mare decât în restul țării.
Pe lângă codul portocaliu, este în vigoare și o atenționare de Cod galben, începând de joi, ora 12:00, până la miezul nopții, pentru alte județe din aproape toate regiunile țării, inclusiv Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea.
Autoritățile le cer oamenilor din zonele vizate să manifeste prudență maximă, mai ales în apropierea cursurilor de apă, să urmărească permanent alertele oficiale și să colaboreze cu echipele de intervenție, în caz de urgență. INHGA subliniază că este vital ca cetățenii să se informeze exclusiv din surse oficiale și să ia măsuri preventive pentru a-și proteja viața și bunurile.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.