Pictorial incendiar

Tribunalul Prahova a respins contestația DNA și a confirmat eliberarea condiționată a fostului ministru, după aproape patru ani de detenție

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi eliberată condiționat din Penitenciarul Târgșor, după ce Tribunalul Prahova a respins, joi, contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Decizia este definitivă și confirmă hotărârea pronunțată pe 1 iulie de Judecătoria Ploiești.

Elena Udrea, în vârstă de 51 de ani, a executat efectiv trei ani și o lună din pedeapsa de șase ani primită în Dosarul „Gala Bute”. La perioada executată se adaugă 80 de zile câștigate prin muncă, precum și timpul petrecut în detenție în Costa Rica și Bulgaria, ajungând astfel la aproape patru ani de închisoare.

Udrea a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor începând din iunie 2022, în urma extrădării din Bulgaria. Procesul privind liberarea condiționată a fost contestat de DNA, care a susținut că fostul ministru nu a conștientizat gravitatea faptelor și nu a dat dovadă de regret, dar instanțele au decis că sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.