Sursă foto: Turda News

Un bărbat de 33 de ani care monta panouri pe o hală proprie a căzut joi de la o înălţime de aproximativ cinci metri!

La locul accidentului au intervenit echipaje SMURD, pompieri şi poliţişti. Medicii au încercat manevrele de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat.

Potrivit poliţiei, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţimea indicată, pe o hală situată pe calea Stan Vidrighin din Timişoara. Poliţiştii Secţiei 2 Urbane au fost alertaţi prin 112 şi au ajuns rapid la faţa locului împreună cu ambulanţa pentru a acorda îngrijiri medicale.

Reprezentanţii IPJ Timiş au precizat că verificările continuă pentru a stabili toate cauzele şi circumstanţele incidentului.