Începând cu data de 15 iulie 2025, municipiile și orașele din întreaga țară, inclusiv sectoarele Municipiului București, sunt invitate să se înscrie în competiția pentru obținerea titlului Capitala Tineretului din România 2027
Programul își propune să transforme comunitățile urbane în spații mai deschise, mai incluzive și mai conectate la vocea și nevoile tinerilor.
Orașele candidate sunt încurajate să dezvolte, împreună cu organizațiile de tineret, un program local curajos, adaptat realităților și potențialului comunității. Proiectele trebuie depuse exclusiv online până cel târziu pe 15 septembrie 2025, la ora 16:59, conform instrucțiunilor din regulamentul oficial.
Finaliștii vor fi anunțați pe 29 septembrie, iar prezentările finale în fața juriului vor avea loc la București, în zilele de 17 sau 18 octombrie. Câștigătorul va fi desemnat în cadrul unei ceremonii oficiale programate pentru 25 octombrie, la Vaslui – actuala Capitală a Tineretului din România.
Pe lângă prestigiul titlului, orașul câștigător va beneficia de un premiu de 50.000 de euro oferit de BCR, destinat susținerii programului propus, precum și de acces la rețele de mentorat, vizibilitate națională și oportunitatea de a găzdui Summitul Tinerilor 2027.
Mai multe informații despre procesul de selecție, criterii, regulament și calendar pot fi consultate pe site-ul oficial: www.capitalatineretului.ro/apel_2027.