Astăzi, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), a avut loc simpozionul intitulat „Priorități de raportare privind poluarea, schimbările climatice și monitorizarea rezilienței pădurilor europene”
Evenimentul a fost organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (#INCDS), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării – Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), Academia Română – Secția de Științe Agricole și Silvice, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (#ASAS) și alți parteneri.
Secretarul general Avram Alexandru, în numele ministresei Diana Buzoianu, a subliniat importanța raportării corecte și la timp a datelor privind poluarea și schimbările climatice, evidențiind presiunile tot mai mari asupra pădurilor cauzate de secetă, dăunători, incendii și activitatea umană. El a accentuat rolul strategic al cooperării internaționale pentru protejarea mediului și adaptarea la schimbările climatice.
În cadrul simpozionului au fost prezentate:
- Rezultatele proiectului european LIFE MODERN (#NEC), realizat de Comandamentul Unităților Forestiere, de Mediu și Agroalimentare – Arma Carabinierilor din Italia, care monitorizează impactul reducerii emisiilor de poluanți conform Directivei NEC;
- Lansarea proiectului NEC România, finanțat de MMAP prin Administrația Fondului pentru Mediu, ce va replica metodologia italiană pentru monitorizarea poluării atmosferice în ecosistemele terestre românești;
- Rezultatele proiectului #LULUCF din cadrul Inventarului Național al Gazelor cu Efect de Seră, cu participarea ICSI Râmnicu Vâlcea și ICPA București;
- Discuții despre implementarea noului Regulament european privind monitorizarea rezilienței pădurilor, aflat în curs de adoptare la nivelul Consiliului UE.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Armei Carabinierilor din Italia, Giancarlo Papitto și Cristiana Cocciufa, alături de Andrei Alexandru, președintele ANC.