Sursă foto: Playtech.ro

Un tânăr de 25 de ani din Ilfov a fost reținut de polițiștii din Răcari după ce s-a aflat că a condus nestingherit pe drumurile publice ani la rând fără să fi avut vreodată permis de conducere! Practic, între 2021 și 2025, acesta a fost un pericol ambulant pe patru roți, sfidând legea și siguranța rutieră.

Reținut inițial pentru 24 de ore, individul a fost prezentat în cursul zilei de 11 iulie magistraților de la Judecătoria Răcari, care au decis să-l trimită în „arest”… acasă. Astfel, pentru următoarele 30 de zile, tânărul va fi arestat la domiciliu, departe de volan, dar la doar câțiva pași de telecomandă.

Cazul scoate la iveală o problemă tot mai des întâlnită pe șoselele din România – persoane care ignoră cu desăvârșire regulile și pun vieți în pericol, ani la rând, fără să fie trase la răspundere. Din fericire, de această dată, autoritățile au intervenit.

Polițiștii continuă ancheta sub coordonarea procurorului de caz, iar tânărul riscă acum să plătească scump pentru „șoferia” fără acte. În timp ce ancheta penală este încă în desfășurare, o întrebare rămâne: câți alți „șoferi fantomă” se mai plimbă nestingheriți pe drumurile publice?

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.