În cadrul unei vizite oficiale în Brazilia, premierul indian Narendra Modi și președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au lansat marți o declarație comună prin care solicită reformarea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și admiterea țărilor lor ca membri permanenți. Cererea vine pe fondul participării celor doi lideri la summitul BRICS desfășurat recent la Rio de Janeiro.Declarația pune accent pe „o reformă vastă” a actualei structuri a Consiliului, care include cinci membri permanenți cu drept de veto – China, Franța, Regatul Unit, Rusia și Statele Unite – și zece membri nepermanenți, aleși prin rotație, fără posibilitatea de a bloca rezoluții.
„Este inacceptabil ca țări de mărimea Indiei și Braziliei să nu fie membre permanente”, a declarat Lula da Silva, subliniind potențialul economic și geopolitic al celor două state. Narendra Modi a apreciat relația bilaterală cu Brazilia ca fiind „un pilon important al stabilității și echilibrului la nivel global”.
În contextul declarației finale a summitului BRICS – grup extins acum la 11 țări –, liderii au reiterat dorința de a întări vocea Sudului global în arhitectura internațională. Potrivit comunicatului, China și Rusia susțin oficial candidaturile Braziliei și Indiei pentru un loc permanent în Consiliul de Securitate.
Criticile recente la adresa Consiliului s-au intensificat din cauza blocajelor provocate de dreptul de veto, în special în cazurile războiului din Ucraina și conflictului din Fâșia Gaza, în care Rusia și SUA au împiedicat adoptarea unor rezoluții.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.