Pompierii au reușit miercuri să stabilizeze incendiul care a cuprins peste 3.300 de hectare de vegetație în decurs de trei zile, în apropiere de Tarragona, în nord-estul Spaniei/O mare parte dintre restricțiile de izolare impuse locuitorilor au fost ridicate!
„Izolarea a fost ridicată în toate localitățile afectate de incendiul de pădure, cu excepția comunei Paüls, unde măsura rămâne în vigoare”, a transmis Protecţia Civilă pe platforma X.
Aproape 18.000 de persoane fuseseră inițial îndemnate să rămână în case din cauza propagării rapide a flăcărilor.
Chiar dacă restricțiile au fost ridicate, autoritățile le cer oamenilor să evite deplasările neesențiale în zonele în care continuă intervențiile.
Pompierii au anunțat că incendiul este „stabilizat”, după o noapte de muncă intensă, în care au fost executate „manevre tehnice” pentru a ține focul sub control. Cu toate acestea, în teren rămân „numeroase puncte fierbinți” care necesită intervenție, au precizat salvatorii.
Potrivit agenților forestieri din Catalonia, focul — izbucnit luni în apropiere de Tarragona — a afectat în total aproximativ 3.300 de hectare, dintre care 1.125 de hectare se află în Parcul Natural Els Ports, în zona Paüls.
Incendiul vine în contextul unor temperaturi extreme care au afectat Spania în ultimele zile, uscând solul și crescând riscul de incendii.
Conform Agenției Meteorologice Spaniole (AEMET), luna iunie 2024 a fost cea mai caldă din istoria înregistrărilor meteorologice, cu o medie de 23,6°C. AEMET subliniază că episoadele de caniculă s-au triplat în ultimul deceniu în Spania.
În 2022, țara a fost afectată de peste 500 de incendii care au distrus circa 300.000 de hectare — cel mai grav bilanț din Europa, potrivit Sistemului European de Informare privind Incendiile Forestiere (EFFIS). În 2024, suprafața afectată de incendii a scăzut la aproximativ 42.000 de hectare.
Ministrul Tranziției Ecologice, Sara Aagesen, avertiza recent că vara aceasta se anunță „foarte dificilă” în ceea ce privește riscul de incendii de vegetație.