România, parte activă în cea mai amplă campanie internațională de monitorizare a Dunării – JDS5

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Apele Române

Pe 7 iulie 2025, la Bazias, echipele de specialiști din România au reluat activitățile de prelevare a probelor în cadrul Joint Danube Survey 5 (JDS5), o amplă expediție științifică internațională organizată sub coordonarea Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR)

Această inițiativă are ca obiectiv evaluarea stării ecologice și chimice a fluviului Dunărea, fiind cel mai mare demers de acest tip la nivel european.

În prima etapă, desfășurată la Bazias, s-au derulat două campanii importante. Prima a fost dedicată prelevării probelor de macrozoobentos, sub coordonarea biologului Claudia Nagy, de la Laboratorul de Calitate a Apei Cluj-Napoca (ABA Someș-Tisa), care are rolul de coordonator național pentru acest domeniu. A doua campanie a vizat colectarea de probe de fitoplancton și a unor parametri fizico-chimici, fiind coordonată de Hanelore Brad-Muntean, din cadrul LCA Timișoara (ABA Banat).

Activitățile JDS5 continuă în această săptămână în alte șase secțiuni ale Dunării aflate pe teritoriul României: Pristol, Gruia, Giurgiu, Chiciu, Giurgiulești-Siret și Isaccea. În aceste puncte, prelevările sunt realizate cu sprijinul specialiștilor din laboratoarele de calitate a apei din Baia Mare (ABA Someș-Tisa), Drobeta-Turnu Severin (ABA Jiu), Călărași și Buzău (ABA Buzău-Ialomița), Giurgiu (ABA Argeș-Vedea), Galați (Apele Române Prut-Bârlad), Tulcea și Constanța (ABA Dobrogea-Litoral).

Participarea activă a României la această campanie internațională contribuie esențial la evaluarea stării de sănătate a fluviului Dunărea și la consolidarea cooperării între statele dunărene în domeniul protecției apelor. Rezultatele obținute vor fundamenta decizii importante privind managementul durabil al resurselor de apă din regiune.

Share This Article