Consiliul Județean al Elevilor Prahova organizează miercuri, 9 iulie, de la ora 10:00, un nou protest în fața Inspectoratului Școlar Județean. Ei cer burse echitabile și sprijin real pentru educație și fac apel la mobilizare, pentru că doar „Împreună putem face ca mesajul nostru să ajungă pe masa Guvernului.”
După prima acțiune de protest organizată pe 4 iulie, elevii din Prahova continuă să își ceară drepturile. Potrivit reprezentanților CJE Prahova, bursele școlare trebuie să fie un drept, nu un privilegiu acordat discreționar. Elevii cer alocări bugetare care să reflecte nevoile reale ale tinerilor și să sprijine atât performanța școlară, cât și incluziunea socială.
Organizatorii susțin că Inspectoratul Școlar Județean este un partener direct în acest demers și că presiunea publică trebuie menținută pentru ca mesajul să ajungă la nivel guvernamental.
Liderii CJE Prahova transmit un apel clar : „Împreună, noi, elevii, suntem o voce care poate schimba multe. Bursele nu sunt un privilegiu, ci un drept fundamental care ne permite să ne dedicăm studiilor și să ne dezvoltăm potențialul.”
Evenimentul este anunțat și promovat pe rețelele sociale, iar elevii sunt încurajați să participe în număr cât mai mare. Cei interesați se pot alătura și grupului oficial de discuții aici, iar detalii suplimentare sunt disponibile pe Instagram CJE Prahova și Facebook.
Vezi aici informații despre protestul de pe 4 iulie:
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.