Organizația județeană a PSD Buzău transmite un mesaj ferm după declarațiile repetate ale primarului Constantin Toma, care a criticat public conducerea partidului și pe fostul premier Marcel Ciolacu. Filiala social-democrată subliniază importanța dialogului intern și a unității în partid, avertizând că disputele în spațiul public pot afecta încrederea electoratului.

Într-un comunicat transmis luni dimineață, PSD Buzău respinge ideea că rezultatele obținute în municipiu ar fi rodul unui efort individual și afirmă că progresele semnificative se datorează colaborării între administrația locală și susținerea guvernamentală constantă oferită de partid. „Între 2020 şi 2024, municipiul Buzău a atras aproximativ 761 de milioane de euro pentru proiecte majore, iar Compania de Apă a obţinut finanţări de 358 de milioane de euro, din care 35 de milioane au fost direcţionate către oraș”, se arată în document.

PSD Buzău menționează că Primăria municipiului a beneficiat de sprijin financiar inclusiv prin alocări din Fondul de Rezervă Bugetară și că aceste realizări nu pot fi atribuite unui singur om. „Nu sunt rezultatul unei acţiuni individuale, ci al unei echipe dedicate şi al unei viziuni comune de dezvoltare”, transmite organizația.

În ceea ce privește criticile aduse de primarul Constantin Toma, PSD Buzău face apel la moderație și dialog în interiorul partidului. „Înţelegem că pot exista opinii diferite, dar credem că ele trebuie discutate în cadrul organizat al partidului, nu în spaţiul public, unde pot fi uşor instrumentalizate şi pot afecta încrederea oamenilor în unitatea şi seriozitatea echipei PSD.”

Filiala își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea județului și față de cetățenii care i-au oferit încrederea, subliniind că interesul public trebuie să rămână prioritar.

Tensiunile dintre conducerea locală a PSD și primarul Constantin Toma s-au accentuat după alegerile prezidențiale din luna mai, când edilul Buzăului a cerut demisia lui Marcel Ciolacu și a criticat dur actuala conducere a partidului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.