În ultimele 24 de ore, structurile Poliției Române au desfășurat, la nivel național, o serie amplă de activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea ordinii publice

Polițiștii au intervenit la aproape 3.200 de solicitări venite din partea cetățenilor, dintre care peste 2.700 au fost primite prin serviciul de urgență 112. În acest interval, au fost organizate 442 de acțiuni punctuale, în urma cărora s-au constatat peste 8.200 de contravenții, aplicându-se amenzi în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei. De asemenea, au fost identificate 29 de persoane urmărite la nivel național și internațional, față de care au fost luate măsurile legale, și au fost dispuse 86 de măsuri preventive în dosarele instrumentate.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au constatat 139 de infracțiuni rutiere, reținând 532 de permise de conducere și retrăgând 350 de certificate de înmatriculare.

Tot în data de 4 iulie, în cadrul acțiunii „Blocada”, desfășurată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, au fost suplimentate efectivele de ordine publică. Peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat pentru prevenirea faptelor violente, a traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea siguranței în trafic.

Au fost instituite 437 de filtre, în cadrul cărora au fost verificate peste 6.100 de autovehicule și au fost legitimate peste 10.700 de persoane. În același timp, au fost efectuate aproape 2.740 de testări alcoolscopice și 142 de testări pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența substanțelor psihoactive. În urma acestor acțiuni, au fost constatate 29 de infracțiuni rutiere, reținute 212 permise și retrase 188 de certificate de înmatriculare.