Autorităţile din Turcia au arestat zece persoane suspectate că ar fi implicate în incendiile de vegetaţie izbucnite în ultimele zile în mai multe regiuni ale ţării, a anunţat vineri ministrul de Interne, Ali Yerlikaya!

Incendiile, care au cuprins peste 60 de zone începând cu 26 iunie, au dus la moartea a cel puţin două persoane în provincia Izmir, aflată pe coasta de vest.

Eforturile de stingere, susţinute de avioane şi elicoptere, au fost îngreunate de temperaturile ridicate, vântul puternic şi umiditatea scăzută, care au contribuit la extinderea rapidă a focarelor.

Potrivit autorităţilor, unele dintre incendii au fost declanşate accidental, din cauza lucrărilor de sudură, a folosirii utilajelor agricole în apropierea pădurilor sau a arderii deşeurilor din grădini.

Ministrul Yerlikaya a adăugat că, în cazul altor 15 suspecţi, sunt în desfăşurare proceduri legale.

La rândul său, ministrul Silviculturii, Ibrahim Yumakli, a declarat că nouă dintre cele zece incendii încă active vineri erau în mare parte sub control.

Totuşi, intervenţiile pentru stingerea flăcărilor din provincia Hatay, situată în sud-estul ţării, vor continua şi în timpul nopţii.