Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național “Nichita Stănescu” a hotărât să se pronunțe împotriva propunerii Ministerului Educației privind majorarea normei didactice cu două ore!

Viziunea CȘE CNNS

Unitatea pe axa elev-cadru didactic reprezintă un criteriu esențial pentru atingerea unui climat educațional benefic ambilor actori sociali!

Din păcate lipsa de solidaritate între cele două grupuri a dus în timp la apariția unui conflict în societate, atât cadrele didactice, cât și elevii găsesc vinovații în tabăra adversă. Realitatea este, însă că acest conflict a fost indus de politic, aplicându-se principiul “divide et impera” (dezbină și cucerește), iar Ministrul este principalul beneficiar al unei asemenea atitudini adversative.

Așadar, Consiliul Școlar al Elevilor Colegiul Național “Nichita Stănescu” a decis să se opună argumentat propunerii ministeriale de a mării norma didactică cu două ore, deoarece o asemenea politică agravează problemele deja existente în sistem, a căror consecințe, prin prisma importanței educației, se vor resimți la nivelul întregii societăți.

Contextul propunerii de creștere a normei didactice

Statul român a finalizat anul 2024 cu un deficit bugetar de 8,65 % din PIB (Produsul intern brut) conform Ministerului Finanțelor!

În consecință birocrații care și-au asumat guvernarea pe durata discuțiilor de formare a unui nou executiv au propus o serie de măsuri menite să “eficientizeze” funcționarea aparatului de stat. Printre propunerile enunțate se numără și sporirea normei didactice cu două ore. Prin definiție, norma didactică se referă la numărul de ore de curs susținute de un profesor pe durata unei săptămâni școlare. Efortul depus de un cadru didactic nu se rezumă, strict la norma didactică stipulată în lege care atinge în prezent cifra de 18 ore, complementar acestora amintim: activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare, instruire practică, examene de final de ciclu de studii, activități de pregătire metodico-științifică, mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii și așa mai departe.

În această perioadă caracterizată de tensiuni fiscale, politicul îndeamnă cetățenii la solidaritate, cu toate acestea este dificil să inviți la asemenea atitudini, căci primul pas pentru a-ți permite o asemenea solicitare este să fi demonstrat anterior o preocupare față de viitorul societății. O asemenea preocupare se află în relații de sinonimie cu investiții strategice și politici publice cu fundament științific în sistemul de învățământ care au lipsit, lipsesc și dau impresia că vor continua să absenteze cu desăvârșire.

Creșterea normei didactice, o normă a eșecului

Fără îndoială, putem identifica dezvoltarea economică a unui stat drept o consecință a performanței sistemului de învățământ!

Prin “performanță” cuprind un nivel de cultură generală mediu, alături de stimularea creativității și aplicarea raționamentului critic. Ultimele două aspecte amintite sunt esențiale unei economii de piață, în cadrul căreia antreprenorul aspirant analizează piața și propune soluții prin intermediul cărora obține profit.

De asemenea un cetățean educat civic, se va asigura de plata la termen a taxelor, impozitelor și obligațiunilor concomitent, căutând să se implice în comunitatea căreia aparține. Pentru apropierea de acest ideal un criteriu fundamental îl constituie investiția în calitatea profesiei didactice. Sistemele de învățământ care performează la testarea PISA (Programme for International Student Assessment) implementează, astfel de politici publice, după cum bine observă expertul în educație al OCDE, Éric Charbonnier.

Mărirea normei didactice de la 18 la 20 ore nu reprezintă o astfel de propunere. Există medii școlare unde suprasolicitarea profesorilor este, deja prezentă, iar cele 20 de ore de curs săptămânale ar accentua problema. Oboseala duce în timp la ineficiență sau chiar burnout, ceea ce continuă lipsa de respect din partea sistemului și totodată afectează negativ procesul de însușire al competențelor de către elevi. Cu alte cuvinte, calitatea actului didactic ar avea de suferit la nivel național.

O asemenea idee politică, în niciun caz științifică ar desființa mii de posturi într-o structură care suferă de deficit de personal!

Conform datelor furnizate de OCDE pe anul 2022, în România există 13,31 de elevi per cadru didactic, iar media statelor membre ale Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică este de 12,69. În ceea ce privește argumentul “ar îmbunătăți calitatea colectivului didactic”, trebuie să fim sinceri cu sinele și să observăm că nu avem o definiție pertinentă la nivel macrosocial, privind termenul calitate. În condițiile în care nu este înțeles faptul că profesorul are o misiune mult mai dificilă, de a determina un analfabet funcțional să înțeleagă un text, comparativ cu a performa cu un olimpic. O analiză lipsită de profunzime ar îndemna către optimism, însă trebuie să avem în vedere absența infrastructurii școlare.

Pe deoparte, în mediul urban clasele din învățământul gimnazial sunt supraaglomerate, ceea ce implică o suprasolicitare, crescândă în rândul profesorilor. Devine dificil să gestionezi nevoile de educare ale unui colectiv atât de numeros.

Pe de altă parte, în mediul rural la nivel gimnazial este prezent un deficit de elevi, astfel clasele ajung să fie comasate cu elevi din ani de studiu diferiți. Iar, angajații din rural care duc o navetă complexă logistic între multiple unități de învățământ preuniversitar, ar fi nevoiți să persiste în această problemă, pentru atingerea pragului de 20 de ore.

Orice modificare la nivelul sistemului educațional național, indiferent cât de nesemnificativă ar părea la o analiză inițială, implică un efect imediat de domino, atât asupra întregului sistem, cât și asupra întregii societăți.

Direcția normei didactice

Discuția asupra normei didactice trebuie să pornească de la investiții în infrastructura școlară și angajări în sistem!

Prima componentă necesită un plan întins pe o perioadă de câțiva ani pentru a extinde numărul unităților de învățământ în zonele supraaglomerate, alături de modernizarea spațiilor deja existente.

Angajările în sistem au nevoie să atragă oameni implicați, din acest motiv este necesară o creștere salarială, după cum am propus în proiectul “Ce faceți cu educația?”. Abia atunci poate începe discuția despre norma didactică. Din acel moment ar fi mai înțelept să ne uităm către o scădere a acesteia în detrimentul unei creșteri.

De asemenea, profesorul este nevoit să predea unui număr ridicat de clase, încă din anul de debut. Este dificil pentru un cadru didactic experimentat să se plieze nevoilor unor colective diverse, cu atât mai
mult unui debutant. Numărul de clase ar trebui ridicat etapizat odată cu acumularea experienței
în domeniu. Din acel punct respectivul are un reflex în predare, iar lecțiile sunt atent planificate
încă din anii precedenți. Ultimul aspect pe care trebuie să-l avem în vedere este procentul de timp pe care un profesor îl petrece propriu zis în fața elevilor. În România acesta este în jur de 38% (conform
Raportului OCDE, “Education at Glance 2024”). Specialistul Éric Charbonnier indică către o
majoritate în jurul procentului de 50% drept timp petrecut în fața clasei. Un asemenea deziderat se atinge printr-o diminuare a efortului birocratic într-un sistem sufocant, în niciun caz printr-o creștere a normei didactice.

Politicile ambițioase necesită solidaritatea tuturor actorilor sociali: profesori, elevi, societate civilă, operatori economici și așa mai departe, pentru că aceștia formează “un lanț de inimi” care leagă un prezent dezamăgitor de un viitor luminat.

Articol realizat în colaborare cu Președintele Consiliului Școlar al Elevilor Colegiul Național “Nichita Stănescu” – Alexandru-Andrei Niculescu (text), Grafician in cadrul Biroului de Presa al CȘE CNNS – Radu Roxana Maria (grafică).