Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat că pachetul fiscal ce vizează reducerea cheltuielilor publice va fi finalizat miercuri, în urma negocierilor cu finanţatorii internaţionali. El avertizează că România se află într-o cursă contra-cronometru, iar în lipsa unei legiferări până pe 7 iulie, ţara riscă să ajungă la un rating de tip „junk”, similar cu scenariul Greciei din 2010.

La Digi 24, Anastasiu a explicat că pachetul de măsuri, supranumit „ordonanţa Trenuleţ”, urmează să fie stabilit împreună cu Comisia Europeană şi agenţiile de rating, în contextul în care acestea influenţează încrederea investitorilor în economia românească. „Chiar în acest moment se discută cu finanţatorii. Mâine vom avea o decizie finală şi vom ieşi cu pachetul. Din păcate, va fi foarte puţin timp pentru consultare şi dezbatere”, a subliniat vicepremierul.

Scopul este evitarea retrogradării ratingului de ţară, care ar transforma România într-un stat nerecomandat investiţiilor internaţionale. „Dacă nu avem acest pachet adoptat până pe 7 iulie, riscăm să intrăm într-un scenariu sumbru. Agenţiile de rating vin în România în perioada următoare şi am putea fi catalogaţi drept ‘junk’”, a adăugat Anastasiu, menţionând că guvernul nu va permite ca această situaţie să devină realitate.

Oficialul guvernamental a recunoscut dificultatea deciziilor, mai ales în ceea ce priveşte eventualele reduceri salariale, dar a susţinut că transparenţa şi asumarea sunt necesare în aceste momente: „Înţelegem cât este de dificil, dar trebuie să explicăm clar românilor de ce este nevoie de aceste măsuri. Niciun guvern nu îşi doreşte să vină cu reduceri, dar responsabilitatea ne obligă”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.