Podul de la Blejoi, devenit în ultimele luni un adevărat test de răbdare pentru șoferii din județul Prahova, a fost redeschis circulației marți dimineață. Deși traficul a fost reluat, șantierul nu este închis, iar problemele din teren sunt departe de a fi rezolvate.
Administratorul public al județului, Emil Drăgănescu, avertizează că lucrările realizate sub coordonarea CNAIR sunt departe de a fi finalizate și critică ritmul lent și organizarea precară a proiectului. „Podul este redat circulației, dar nu este finalizat. Se va mai lucra încă cel puțin o lună”, a declarat oficialul, după o vizită de lucru efectuată în zonă.
Pe lângă întârzierile evidente, Drăgănescu atrage atenția și asupra stării dezastruoase în care au ajuns drumurile județene folosite ca rute ocolitoare în perioada restricțiilor. Traficul greu le-a distrus pe alocuri, iar acum județul rămâne cu o nouă problemă de rezolvat, pe lângă un pod cu lucrări în continuare.
Criticile vin și în contextul lipsei de activitate pe șantier în ajunul redeschiderii, ceea ce ridică semne de întrebare privind implicarea reală a antreprenorului.
Redeschiderea podului înseamnă, în teorie, finalul coșmarului pentru șoferi. Practic, e doar o pauză în derularea unor lucrări întârziate, insuficient supravegheate și cu efecte secundare vizibile în tot județul.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook