Un accident rutier major a avut loc la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe drumul spre Salard, unde au fost implicate două microbuze și un autoturism, cu aproximativ 40 de persoane la bord.
Pentru gestionarea optimă a situației, autoritățile din județ au activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului au intervenit rapid echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, care au mobilizat o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și 10 ambulanțe SMURD. În sprijin au venit și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Echipajele medicale au evaluat persoanele implicate la fața locului. Cinci dintre acestea, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Ulterior, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, iar misiunea este în continuă desfășurare pentru a asigura siguranța tuturor celor implicați.