Elevii și studenții ies în stradă, la București, în semn de protest față de reducerea fondului de burse: „Nu din burse strângi averi!”
Duminică, 29 iunie 2025, începând cu ora 20:00, elevii și studenții organizează un nou protest în Capitală, împotriva diminuării fondurilor pentru burse.
Manifestanții vor pleca în marș din Piața Universității spre sediul Guvernului, într-un gest simbolic menit să atragă atenția autorităților asupra impactului acestor măsuri.
Protestul este organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR).
„Limitarea sprijinului acordat elevilor și studenților afectează grav accesul la educație pentru tinerii din medii dezavantajate și contribuie la accentuarea abandonului școlar și universitar. Educația nu este o cheltuială, ci o investiție esențială pentru viitor”, transmit organizatorii.
Participanții vor afișa mesaje precum: „Nu din burse strângi averi”, „Suntem investiții, nu cheltuieli” și „Mă mai întrebi de ce vreau să plec din țară?”, acuzând clasa politică de măsuri injuste care pun în pericol viitorul noii generații.
Studenții au protestat și joi în fața Guvernului și în mai multe centre universitare din țară, solicitând ca fondul de burse să rămână corelat cu salariul minim brut, așa cum prevede legislația actuală, și nu cu cel net, așa cum propune Executivul.
Ce spun autorităţile?
Ministrul Educației, Daniel David, a recunoscut dreptul studenților la protest: „Dacă aș fi în locul lor, și eu aș protesta. La fel cum un student rațional și decent, în locul meu, ar înțelege responsabilitatea de a lua decizii dificile.”
David a subliniat că sistemul de burse nu ar trebui să substituie finanțarea învățământului gratuit și că bursele trebuie să fie acordate pe criterii de performanță reală și sprijin social justificat.
„Suntem într-o situație de criză. Dacă nu facem nimic, riscăm ca în curând să nu mai putem acorda nicio bursă”, a avertizat ministrul, referindu-se la constrângerile bugetare.
De asemenea, el a subliniat necesitatea unei reforme în acordarea burselor de merit: „Nu putem numi bursă de merit un sprijin acordat unui procent prea mare de elevi. Merit înseamnă performanță excepțională, nu mediocritate răsplătită.”
Politicienii dau din umeri!
Primarul general Nicușor Dan a precizat că decizia privind reducerea burselor aparține exclusiv Ministerului Educației și Guvernului, menționând că sistemul românesc actual de burse, în special în preuniversitar, este atipic la nivel european.
În pofida explicațiilor oficiale, studenții și elevii rămân fermi în revendicările lor și promit să continue protestele până când vocea lor va fi ascultată.