Brașovul a fost zguduit, în această după-amiază, de o tragedie cumplită petrecută pe una dintre cele mai circulate alei pietonale din oraș – Aleea Tiberiu Brediceanu, cunoscută de localnici drept „Aleea de sub Tâmpa”. În jurul orei 15.00, un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit subit peste două persoane aflate în trecere, sub privirile șocate ale martorilor.
Autoritățile au intervenit în forță – echipaje de descarcerare, pompieri și paramedici SMURD au fost mobilizați de urgență pentru a salva victimele prinse sub trunchiul uriaș. Din păcate, pentru unul dintre cei doi oameni surprinși de arborele căzut, nu s-a mai putut face nimic.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de doar 27 de ani, care a suferit leziuni fatale și a fost declarat decedat la fața locului. Tragedia a șocat până și salvatorii, care s-au luptat contracronometru pentru a-l scoate dintre crengile grele.
Cealaltă victimă, o femeie de 35 de ani, a fost găsită conștientă și primește în acest moment îngrijiri medicale. Medicii speră să o stabilizeze cât mai curând.
Cauzele prăbușirii copacului sunt, deocamdată, necunoscute. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre un accident cauzat de vreme, lipsa întreținerii arborilor sau o neglijență crasă. Între timp, zona a fost securizată, iar traficul pietonal a fost restricționat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook