Președintele american Donald Trump a declarat vineri că termenul limită de 9 iulie pentru încheierea acordurilor comerciale nu este fix și ar putea fi modificat. Liderul de la Casa Albă a subliniat că decizia aparține în totalitate administrației sale: „Putem face tot ce vrem. Putem prelungi sau scurta această dată”, a spus Trump, în cadrul unei conferințe de presă.
Inițial, Trump anunțase, în aprilie, impunerea unor tarife vamale de până la 50% pentru produsele importate, dar a acordat un termen de 90 de zile pentru negocieri, care expiră pe 9 iulie. Între timp, presiunile piețelor și opoziția internațională au determinat o schimbare de ton la Washington.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a sugerat că un acord ar putea fi finalizat până la Ziua Muncii, sărbătorită în SUA în prima zi de luni din septembrie.
În același timp, surse citate de Bloomberg susțin că Uniunea Europeană și SUA sunt foarte aproape de un acord. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că există progrese semnificative și că se dorește evitarea unei escaladări comerciale. De asemenea, SUA a venit cu o nouă propunere în această săptămână, care a fost bine primită la Bruxelles.
Discuțiile s-au intensificat în jurul unor domenii esențiale precum oțelul, aluminiul, industria auto, farma, semiconductori și avioane civile. Oficialii europeni urmăresc încheierea unui acord de principiu care să permită prelungirea negocierilor după 9 iulie, evitând astfel aplicarea de tarife vamale suplimentare.
UE consideră că taxele americane existente afectează deja exporturi în valoare de aproximativ 380 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 70% din exporturile blocului comunitar către SUA. În paralel cu negocierile, Bruxellesul continuă să pregătească măsuri de retorsiune în cazul în care discuțiile eșuează.
Secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a apreciat eforturile UE, afirmând că „Europa a făcut o treabă excelentă, lucrează din greu” și s-a declarat optimist în privința unui acord apropiat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.