Un miros greu, persistent și sufocant a cuprins în această dimineață municipiul Ploiești, transformând începutul de zi într-un coșmar olfactiv pentru mii de locuitori.

„Simt că mă ustură ochii și gâtul. Ceața asta miroase a ceva toxic, nu e normal!” – a spus un ploieștean pentru republikanews.

„Am ieșit cu copilul în parc și am făcut cale-ntoarsă. Era un nor de gaz cu miros de benzină arsă. Nu se poate așa ceva!” – a spus o altă localnică.

Toate semnalele duc către aceeași sursă: rafinăria PETROTEL LUKOIL S.A. Deși nu există, până la această oră, un comunicat oficial al companiei, nici reprezentanții Gărzii de Mediu nu au confirmat că s-ar fiînregistrat depășiri ale valorilor admise pentru compuși volatili.

Locuitorii sunt revoltați și cer măsuri urgente și sancțiuni pentru poluatorii recidiviști.

Cetîțenilor le este recomandat să evite deplasările în aer liber, să închidă ferestrele și să folosească purificatoare de aer, acolo unde este posibil.

Rămâne de văzut dacă și de această dată, scandalul se va încheia cu o simplă amendă… sau cu o schimbare reală.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook