Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul București și județul Dolj, într-un dosar de piraterie digitală ce vizează difuzarea ilegală a unor programe de televiziune.

Acțiunea vizează mai multe persoane suspectate că, în perioada 2020–2025, ar fi pus la dispoziția publicului, fără drept și fără acordul titularilor de licențe, conținut audiovizual românesc prin intermediul unui site web accesibil din orice colț al lumii. Conform anchetatorilor, materialele erau distribuite astfel încât oricine, oricând, le putea viziona online, încălcând grav drepturile de autor și afectând interesele legale ale deținătorilor de licențe.

„Este vorba despre o activitate ilegală complexă, desfășurată pe o perioadă de cinci ani, cu impact economic considerabil asupra industriei media”, au declarat surse din cadrul anchetei.

La acțiune participă și specialiști ai Institutului Național de Criminalistică, precum și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Mai multe persoane au fost conduse la audieri, cercetările fiind în desfășurare pentru a se stabili întregul cerc de suspecți.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook