În contextul temperaturilor extreme prognozate la nivel național în perioada următoare, CFR SA anunță că va reduce viteza de circulație a trenurilor în zonele în care temperatura șinei atinge sau depășește 50 de grade Celsius!

Pentru a asigura desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, CFR SA aplică măsuri speciale, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Astfel, acolo unde valorile termice la nivelul căii ferate depășesc pragul critic, trenurile vor circula cu viteză redusă.

Personalul specializat al companiei monitorizează constant starea infrastructurii feroviare, iar temperaturile la nivelul șinelor sunt urmărite în timp real, pentru a permite intervenții rapide ale echipelor de întreținere, acolo unde este necesar.

Reducerea temporară a vitezei reprezintă o măsură de prevenție importantă, menită să evite posibile incidente și să mențină siguranța pasagerilor și a traficului.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți noi avertizări Cod galben de caniculă, valabile până joi dimineață, pentru cea mai mare parte a teritoriului țării.