Poliţiştii efectuează percheziţii în cazul unui argeşean, al fratelui său vitreg şi al soţiei acestuia, suspectaţi că au falsificat documente şi au furat marfa din două semiremorci, în valoare de 175.000 de euro!
Aceştia ar fi indus în eroare o societate de transport, susţinând că vor livra produsele de la punctul de încărcare către destinaţii din afara României.
Ulterior, au informat reprezentanţii firmei că vehiculele ar fi fost furate în Slovacia şi Franţa, prezentând documente false care atestau că marfa a fost sustrasă în aceste ţări şi că au fost deschise dosare penale.
Potrivit Poliţiei Române, marţi, 24 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au executat şase mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Argeş, vizând persoane cercetate pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals.
Investigaţiile au arătat că, la începutul lunii mai, bărbatul din Argeş, folosindu-se de datele de stare civilă ale unei alte persoane, împreună cu fratele său vitreg şi soţia, i-a păcălit pe reprezentanţii unei firme de transport, pretinzând că vor asigura transportul mărfurilor conform notei de transport, de la punctul de încărcare la destinaţii din străinătate.
În realitate, aceştia şi-au însuşit marfa, cauzând un prejudiciu de 175.000 de euro.
Ulterior, au informat firma că semiremorcile cu marfa au fost furate pe teritoriul Slovaciei şi Franţei şi pentru a-şi susţine afirmaţiile, le-au prezentat documente falsificate.
De asemenea, bărbatul ar fi determinat-o pe soţie să întocmească în fals trei documente care atestau furtul mărfii şi deschiderea unor dosare penale în străinătate, pe care le-au pus la dispoziţia părţii vătămate.
În acest caz, vor fi puse în aplicare şi trei mandate de aducere.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul IPJ Argeş, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din serviciile pentru acţiuni speciale din Dolj, Argeş şi Dâmboviţa.