Un bărbat de 74 de ani, atacat în garajul propriu de un individ necunoscut care i-a pulverizat o substanţă iritantă în ochi / Poliţia a deschis dosar penal!
Un bărbat de 74 de ani din municipiul Constanţa a fost agresat în garajul locuinţei sale de o persoană necunoscută, care l-a lovit cu un obiect contondent şi i-a pulverizat în ochi o substanţă iritantă.
Agresorul ar fi pătruns în curte sărind gardul şi a intrat în garaj printr-o uşă lăsată neasigurată.
Incidentul a fost semnalat pe 24 iunie, în jurul orei 09:25, iar poliţiştii Secţiei 1 din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au demarat o anchetă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea identificării şi prinderii agresorului.