Fostul președinte Ion Iliescu este conștient, stabil din punct de vedere cardiac și necesită doar o asistare minimă pentru respirație, cu oxigen suplimentar, potrivit unui comunicat emis vineri de Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, unde acesta este internat de peste zece zile.
Pacientul se află în continuare în secția de terapie intensivă, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare, fiind menținut sub tratamentul specific recomandat. Starea sa generală a cunoscut o ușoară ameliorare față de începutul săptămânii, când unitatea sanitară semnala o agravare a stării de sănătate.
Ion Iliescu a fost internat pe 9 iunie cu probleme respiratorii. În trecut, fostul șef al statului efectua controale periodice la Spitalul Elias. În aprilie 2019, a fost supus unei intervenții chirurgicale la Institutul „C.C. Iliescu”, după ce a fost diagnosticat cu pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.
În ultimii ani, fostul președinte nu a mai avut apariții publice, preferând să comunice prin intermediul blogului său. Ultimul mesaj transmis în acest mod a fost publicat pe 19 mai, când l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru alegerea în funcția de președinte.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.