Trei bărbați, cu vârste de 32, 34 și 53 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT – Structura Centrală, fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc. Cei trei sunt recidiviști și au vândut în mod repetat cocaină, timp de peste un an, în Capitală.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada februarie 2024 – iunie 2025, aceștia au comercializat cocaină cu prețuri cuprinse între 700 și 1.550 de lei. Drogurile erau livrate direct din locuințele lor sau dintr-un autoturism folosit frecvent în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor, polițiștii de la Antidrog au descoperit și ridicat aproximativ 100 de grame de cocaină și 720 de grame de heroină, o parte deja porționată și pregătită pentru vânzare. De asemenea, au fost găsite cântare de precizie și alte probe relevante pentru anchetă.

Toți cei trei suspecți au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ancheta este coordonată de DIICOT, împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog.

Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook