Un bărbat de 29 de ani, din Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de viol asupra unei femei în vârstă de 55 de ani!
Incidentul a avut loc în seara zilei de 15 iunie, în jurul orei 23:00, pe strada Drumul Apelor din Craiova. Potrivit poliției, bărbatul a atacat victima și a încercat să o dezbrace cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu aceasta.
Femeia a început să strige după ajutor, iar agresorul a fugit de la fața locului. În urma semnalmentelor oferite de victimă și a investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă pe suspect.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.