A fost lansată procedura de achiziție publică pentru elaborarea documentației necesare construirii unui pasaj rutier suprateran la intersecția DN 1B – DJ 102E cu DN 1A, în zona de nord-est a municipiului Ploiești, spre localitatea Bucov.

Conform informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul vizează întocmirea studiului de fezabilitate, realizarea studiilor de teren și a expertizelor tehnice necesare demarării investiției. Proiectul are ca obiectiv principal fluidizarea traficului în această zonă intens circulată și reducerea timpilor de deplasare, atât pentru traficul local, cât și pentru tranzit.

Pasajul suprateran urmează să fie construit peste DN 1A, cu rampe de acces, sens giratoriu sub pasaj și bretele de legătură. De asemenea, proiectul include și reabilitarea DN 1A pe o lungime de 300 de metri de o parte și de alta a intersecției, precum și amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre breteaua DN 1B și DN 1A spre direcția Brașov.

Potrivit documentației, investiția ar urma să contribuie la îmbunătățirea mobilității rutiere, reducerea consumului de combustibil și susținerea activității economice din zonă, prin crearea unei infrastructuri mai eficiente și sigure.

Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook