Priza de apă brută de la Fântânele a fost închisă, iar Târnăveni și comunele învecinate vor rămâne fără apă potabilă. Se instituie măsuri de urgență pentru sprijinul populației

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a anunțat măsuri drastice în contextul creșterii alarmante a salinității râului Târnava Mică. Priza de apă brută de la Fântânele a fost închisă joi, iar alimentarea cu apă va fi sistată în municipiul Târnăveni și în comunele Băgaciu, Gănești și Adămuș. Situația critică este cauzată de infiltrațiile de apă sărată din zona Salinei Praid, care au afectat calitatea apei.

În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică, începând de luni, în localitățile afectate, cu excepția examenelor naționale. Măsura vizează unitățile de învățământ din Târnăveni, Adămuș, Băgaciu, Fântânele și Gănești.

Autoritățile au activat un plan amplu de intervenție: distribuirea controlată a apei potabile și menajere prin 53 de puncte de aprovizionare, mobilizarea unor cisterne din mai multe județe și intensificarea controalelor sanitar-veterinare și agroalimentare. Totodată, DSVSA monitorizează fermele pentru a preveni lipsa apei pentru animale, iar consumul peștilor morți a fost interzis, întrucât reprezintă un pericol pentru sănătate.

Distribuția apei va continua cu prioritate pentru categoriile vulnerabile, iar monitorizarea calității apei se desfășoară non-stop, cu posibilitatea transmiterii de mesaje RO-ALERT în caz de necesitate. Spitalul din Târnăveni rămâne operațional, fiind aprovizionat constant din rezerve proprii.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.