Partida dintre România şi Cipru, programată marţi seară, marchează un moment simbolic pentru echipa naţională: al 40-lea meci disputat pe Arena Naţională, stadionul care a devenit un simbol al fotbalului românesc.

Inaugurat în septembrie 2011 cu un duel împotriva Franţei, stadionul bucureştean a devenit locul de desfăşurare a celor mai importante confruntări ale primei reprezentative. De atunci şi până acum, tricolorii au jucat aici 39 de meciuri, dintre care 9 au fost amicale, iar restul oficiale – în preliminarii pentru EURO şi Cupa Mondială, dar şi în Liga Naţiunilor.

România a obţinut pe acest stadion unele dintre cele mai convingătoare victorii, printre care se numără succesul cu 5-1 contra Georgiei (amical, 2016) şi cele două 4-0 cu Andorra (preliminarii CM 2014 şi EURO 2024), precum şi un 4-0 cu Trinidad & Tobago (amical, 2013).

Bilanţul general al tricolorilor pe Arena Naţională este pozitiv: 64% dintre meciuri s-au încheiat fără înfrângere. Mai exact, România a câştigat 17 partide, a remizat în 14 şi a pierdut doar 8.

Meciul cu cea mai mare asistenţă rămâne România – Olanda din 16 octombrie 2012, care a adunat 53.329 de spectatori în tribune, în preliminariile CM 2014.

Confruntarea cu Cipru, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026, va începe marţi, la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.