În ultimele 24 de ore, Poliția Română a desfășurat acțiuni de amploare la nivel național, intervenind la peste 3.500 de solicitări ale cetățenilor și aplicând peste 10.800 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5,2 milioane de lei.
Potrivit datelor oficiale,ieri, polițiștii au organizat 464 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și au intervenit la 3.517 evenimente, dintre care 3.045 au fost sesizate prin 112.
În urma acestor acțiuni:
- au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional;
- au fost dispuse 36 de măsuri preventive;
- au fost constatate 162 de infracțiuni rutiere;
- s-au reținut 793 de permise de conducere, dintre care 385 pentru viteză excesivă și 79 pentru consum de alcool;
- au fost retrași 405 certificate de înmatriculare.
În paralel, s-a desfășurat și o nouă etapă a acțiunii BLOCADA, derulată sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne. Peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat integrat pentru prevenirea violenței, a consumului de droguri și pentru asigurarea unui climat de siguranță publică.
Rezultatele acțiunii BLOCADA:
- 483 de filtre rutiere instalate;
- 8.027 de autovehicule verificate și 11.938 de persoane legitimate;
- 4.109 testări cu alcooltest/etilotest și 188 pentru droguri;
- 51 de infracțiuni rutiere constatate, cu 455 de permise reținute (52 pentru alcool, 235 pentru viteză);
- 198 de certificate de înmatriculare retrase.
Autoritățile transmit că astfel de acțiuni vor continua, iar siguranța cetățeanului rămâne o prioritate națională. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să intervină prompt ori de câte ori situația o impune.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV