Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat luni că deşi există riscul ca România să nu cheltuie toţi banii alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pericolul unei sancţiuni din partea Comisiei Europene pentru nerespectarea reducerii deficitului poate fi evitat.

Aflat la Vilnius, şeful statului a fost întrebat dacă România riscă să piardă fonduri din PNRR şi din alte instrumente europene. „Acest risc nu există în acest moment”, a răspuns el, adăugând că în teorie sunt două direcţii posibile.

„Există posibilitatea ca Comisia Europeană să ne spună că nu am luat măsuri pentru reducerea deficitului şi să fim sancţionaţi. Sunt convins că vom evita acest scenariu. Pe de altă parte, faptul că nu vom cheltui toţi banii din PNRR e o altă discuţie”, a explicat preşedintele.

Potrivit lui Nicuşor Dan, autorităţile române poartă zilnic negocieri cu Bruxelles-ul pentru a modifica destinaţia unor cheltuieli din cadrul PNRR, în speranţa unei absorbţii mai eficiente. „Le cerem să mute nişte cheltuieli de pe anumite linii pe altele, ca să putem absorbi mai mulţi bani, dar ni se aminteşte constant că avem două restanţe: reformele şi deficitul bugetar”, a precizat acesta.

Președintele și-a exprimat încrederea că, deşi procesul este complicat, România va reuşi să menţină accesul la fonduri şi să evite scenariile negative.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.