De Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 31 mai 2025, între orele 10:00 și 13:00, Parcul Central din Găești se transformă într-un loc plin de voie bună și curiozitate. Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița îi așteaptă pe cei mici cu activități interactive, demonstrații, surprize și lecții utile despre siguranță.

Evenimentul este organizat de Poliția Orașului Găești, în colaborare cu Compartimentul de Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, alături de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale și echipele din cadrul Rutieră și Criminalistică.

Copiii vor putea urca în autospecialele de poliție, vor învăța cum se iau amprente, vor descoperi cum lucrează polițiștii și vor învăța, într-un mod prietenos, cum să fie în siguranță. Polițiștii le promit celor mici o zi plină de distracție și învățare – pentru că de 1 Iunie, cei mai curajoși sunt copiii!

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook