Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va amenaja un sens giratoriu pe Centura de Vest, lângă stația Lukoil, anunță observatorulph.ro.

Este vorba despre locul în care breteaua care vine dinspre Carrefour înțeapă Centura de Vest.

Lucrarea atinge practic două obiective, reducând substanțial pericolul de accidente în două puncte critice din zona de nord a Ploieștiului.

În primul rând, intersecția cu virare la stânga, dinspre Carrefour în Centura de Vest este una dintre cele mai periculoase din județ, dată fiind viteza mare cu care se circulă pe drumul cu prioritate.

În al doilea rând, odată ce giratoriul va fi amenajat, se renunță total la intrarea din DN1 spre Ploiești, din dreptul Metro. Acolo unde este practic aceeași poveste, șoferii fiind nevoiți să traverseze sensul opus, cu două benzi, al DN 1 și să se strecoare apoi pe o bretea îngustă.

De altfel, în ambele puncte au fost înregistrate deseori accidente grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *