Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat joi că cele două decese raportate în ultimele zile în județele Neamț și Harghita nu au fost cauzate de inundații sau fenomene meteo extreme.
Primul caz este al unui bărbat găsit decedat în beciul propriei locuințe din Borlești, Neamț. Ancheta este în curs, însă până acum nu există dovezi că moartea ar fi fost provocată de viituri sau de ploi.
Al doilea caz vizează un bărbat din județul Harghita, al cărui corp a fost descoperit pe malul râului Mureș. Acesta era dat dispărut din 11 mai și era căutat de forțele MAI.
DSU subliniază că niciuna dintre aceste tragedii nu a fost semnalată prin apeluri de urgență și că fenomenele hidrometeorologice nu pot fi considerate, în acest moment, cauze directe.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook