Spitalul de Pediatrie din Ploiești a primit echipamente medicale moderne în valoare de 500.000 de euro, achiziționate cu sprijinul unei campanii umanitare lansate de Asociația „La primul bebe”. Printre dotările noi se numără un turn de chirurgie laparoscopică și un aparat de radiologie digitală mobil, care vor îmbunătăți considerabil actul medical pentru copiii din județ.

În plus, a fost inaugurată și noua Unitate de Primiri Urgențe (UPU), reamenajată complet printr-o investiție de 170.000 de euro, finanțată de Fundația Metropolis și compania MRS Residence. Spațiul este acum adaptat nevoilor pediatrice, cu echipamente moderne și un ambient prietenos pentru cei mici.

Primăria Ploiești anunță că investițiile vor continua. Următorul pas este crearea unui centru de imagistică, dotat cu CT și RMN, dedicat exclusiv diagnosticării afecțiunilor la copii. Acesta va fi amenajat într-o clădire aflată în apropierea spitalului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook