Copiii de la Grupa mare B a Grădiniței Blejoi, însoțiți de profesor pentru învățământul preșcolar Sanda Dumitrașcu, au fost astăzi în vizită la Republika News! Cuminți, dar mai ales dornici să afle lucruri noi, copiii au văzut cum se fac știrile și filmările, unii dintre ei declarând curajos că vor să se facă jurnaliști!

Deși au fost obișnuiți cu activitățile extracurriculare, vizita într-o redacție a fost o noutate pentru copii. Aceștia au fost încântați de studioul Republika News și cel mai tare s-au distrat, evident, atunci când au fost învățați cum să lucreze cu camera și au reușit să-și filmeze colegii, imaginile fiind proiectate pe un monitor din studio.

Apoi, au mers în redacție, acolo unde au văzut cum se editează imaginile pe care le văd la televizor, dar și cum se scriu știrile.

Au aflat că, indiferent dacă vor să se facă jurnaliști sau nu, trebuie să știe să comunice, să se facă bine înțeleși de ceilalți și să filtreze informația.

S-au arătat mulțumiți și au promis că vor fi cel puțin la fel de cuminți ca și până acum, că vor învăța bine și că… vor experimenta și acasă, pe camerele sau pe telefoanele părinților, ce au învățat în studioul Republika News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *