În viața de zi cu zi, ne confruntăm frecvent cu nevoia de a înțelege de ce oamenii din jurul nostru acționează într-un anumit fel. De la colegul care întârzie constant, la prietenul care pare distant sau la șoferul care ne taie calea în trafic — tindem automat să ne explicăm comportamentul lor
Atribuirea este procesul mental prin care oamenii explică cauzele comportamentului propriu și ale altora. Această tendință de a căuta explicații are rolul de a ne ajuta să înțelegem lumea socială, să anticipăm reacții și să luăm decizii în consecință, potrivit Very Well Mind. Însă aceste interpretări nu sunt întotdeauna corecte sau obiective.
Psihologii disting între două tipuri principale de atribuire:
- Atribuirea internă (dispozițională) – comportamentul este explicat prin factori interni, cum ar fi trăsături de personalitate, intenții sau efort. De exemplu, dacă cineva pică un examen, putem crede că este „neglijent” sau „neinteligent”.
- Atribuirea externă (situațională) – comportamentul este pus pe seama contextului sau a unor factori externi: stres, ghinion, presiuni sociale. În același exemplu, am putea presupune că examenul a fost prea dificil sau că persoana nu a avut suficient timp pentru a se pregăti.
Deși atribuirea ne ajută să dăm sens lumii, ea este influențată de o serie de biasuri cognitive care ne pot distorsiona percepțiile.
Eroarea fundamentală de atribuire apare atunci când tindem să supraestimăm influențele interne (precum trăsăturile de personalitate) și să subestimăm contextul atunci când interpretăm comportamentul altora. De exemplu, dacă cineva ne întrerupe în trafic, presupunem automat că este nepoliticos, fără să luăm în calcul că poate are o urgență.
Efectul actor-observator reflectă diferența dintre modul în care interpretăm propriul comportament și cel al altora. În general, ne atribuim propriile acțiuni situațiilor („am reacționat așa pentru că eram stresat”), dar explicăm comportamentul altora prin trăsături stabile („el e impulsiv”).
Efectul de auto-servire este tendința de a interpreta evenimentele într-un mod favorabil propriei imagini. Astfel, ne atribuim succesul unor calități personale precum efortul sau inteligența, dar dăm vina pe factori externi (ghinion, dificultăți) pentru eșecuri.