Călin Georgescu a transmis luni un mesaj video în care îl felicită pe George Simion pentru lupta din campania prezidențială și se roagă ca Nicușor Dan să fie un președinte înțelept pentru România. Fostul ideolog suveranist consideră că adevărata bătălie se dă în conștiințe, nu la urne.

După încheierea alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, una dintre vocile influente ale curentului suveranist, a transmis un mesaj în care susține că „România nu este pierdută, este doar rănită”. El l-a felicitat pe George Simion pentru efortul din campanie și a exprimat speranța că acesta va continua „cu onoare, cu hotărâre și cu energie, slujindu-și țara”.

Surprinzător, Georgescu s-a referit și la președintele ales, Nicușor Dan, afirmând că se roagă ca acesta să fie „un președinte înțelept pentru România și, în mod special, pentru aceste vremuri tulburi și complicate în țară și în lume”.

În mesajul său, Georgescu a reluat temele religioase care i-au caracterizat discursul public: „Îl alegem sau ne dezicem de Dumnezeu? O astfel de alegere a făcut, în fapt, fiecare în fața conștiinței sale.” El le-a transmis suporterilor săi să rămână statornici în credință și să nu-și piardă nădejdea, indiferent de rezultatul votului.

„Adevărata bătălie nu se joacă la urne tucate, nici în conștiințe cumpărate, nici pe scaunele puterii, ci în inimi statornice”, a spus Georgescu, încheind mesajul cu „Hristos a înviat!”, o formulare care sugerează că mesajul său a fost destinat nu doar politicului, ci și celor care îl privesc ca pe un lider spiritual.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.