În weekend, polițiștii rutieri din Ploiești, Câmpina, Sinaia și Vălenii de Munte au derulat acțiuni ample pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic. Au fost oprite peste 180 de mașini și legitimate aproximativ 200 de persoane. În total, au fost aplicate 100 de sancțiuni, cele mai multe pentru viteză excesivă, traversări neregulamentare sau abateri ale bicicliștilor.

Totodată, în Ploiești, au fost controlate 17 unități cu pază, iar 8 sancțiuni au fost aplicate agenților de securitate găsiți dormind sau fără echipament.

La Vălenii de Munte, polițiștii au verificat respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și ale femeilor însărcinate sau însoțite de copii mici, fiind date 7 amenzi pentru nerespectarea acestor prevederi. Valoarea totală a sancțiunilor depășește 17.000 de lei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.